Vine ”Polexit”, avertizează cel mai mare front al opoziției din Polonia
Opoziția din Polonia și-a lansat campania pentru alegerile europarlamentare din mai, sâmbătă, cu avertismentul că partidul eurosceptic de guvernământ Lege și Justiție (PiS) ar putea scoate în cele din urmă statul din Uniunea Europeană, potrivit Reuters.
Polonezii doresc, într-o proporție covârșitoare, rămânerea în cadrul blocului comunitar, iar PiS nu a cerut niciodată ieșirea din UE. Chiar și așa, liderii opoziției spun că retorica anti-europeană agresivă și o serie de dispute cu Bruxelles-ul aduc „Polexitul” cu un pas mai aproape de a deveni realitate.
Astfel, Coaliția Europeană (KE) din Polonia a încercat să facă apel la sentimentul pro-european al alegătorilor, și a afirmat că alegerile europene din mai sunt o provocare pentru viitorul națiunii.
„Avem o alegere grozavă de făcut: fie o Polonie democratică, bogată și puternică într-o Europă puternică, fie ceea ce vedem azi – partidul stat, pe drumul de a părăsi UE. Ne confruntăm cu cele mai importante alegeri din 1989 încoace, alegerile pentru Parlamentul European. Acum sunt mult mai multe în joc”, a spus Grzegor Schetyna, liderul Platformei Civice centriste, care este parte din alianța pluripartidistică KE.