Vine "apocalipsa antibioticelor". Avertismentul șefei serviciilor medicale din Marea Britanie: 10 milioane de persoane pe an ar putea muri din cauza infecţiilor din 2050

Vine "apocalipsa antibioticelor". Avertismentul șefei serviciilor medicale din Marea Britanie: 10 milioane de persoane pe an ar putea muri din cauza infecţiilor din 2050
foto: adevarul.ro

Dame Sally Davies, șefa serviciilor medicale din Marea Britanie, a adus un avertisment sumbru lumii medicale, aceasta atenționând că suprautilizarea antibioticelor la nivel mondial are toate șansele să scadă eficiența și resurgența infecțiilor netratabile, arată theguardian.com.

Avertismentul lui Davies nu vine în necunoștință de cauză, aceasta ocupându-se de strategia națională împotriva rezistenței microbiene pentru Regatul Unit. De altfel, a mai preluat și un rol mondial în cadrul luptei împotriva neutralizării antibioticelor, care reprezintă deja o problemă mondială cel puțin de calibru terorismului sau schimbărilor climatice, potrivit aprecierilor acesteia.

"Vedem deja consecinţele rezistenşei microbiene (…) Proiecţiile pentru viitor sunt mult mai îngrijorătoare. Este posibil – şi chiar plauzibil – că era recentă a scăderii ratei mortalităţii va fi urmată de mulţi ani de creştere, a scris șefa serviciilor medicale din Marea Britanie drept cuvânt înainte a unui raport guvernamental centrat pe această temă. Conform opiniei lui Davies, omenirea se confruntă deja cu apocalipsa antibioticelor", care ar putea avea consecințe drastice asupra medicinei moderne.

Predicțiile raportului sunt sumbre: 10 milioane de persoane pe an ar putea muri din cauza infecţiilor în jurul anului 2050, din cauza bacteriilor rezistente la antibiotice, depăşind numărul total al deceselor provocate de cancer.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
17:02 - Prezență de aproape 200% la o secție de vot din județul Sibiu. Aproape toți votanții sunt înscriși pe listele suplimentare
16:47 - Amenda primită de o femeie din Sibiu care și-a pozat buletinul de vot. Cum s-a dat de gol
16:39 - Ce salariu va avea viitorul președinte al României. Pe ce loc se situează la nivel european
16:32 - Slatina: Tânăr, observator al procesului electoral, bătut de apropiaţi ai primarului Mario De Mezzo. Victima a ajuns la spital cu un ochi tumefiat (FOTO)
16:26 - Refuzul lui lui Klaus Iohannis de a vorbi cu jurnaliștii după vot, taxată de CTP: „Mocofanilor, săracilor, prăpădiților, m-am folosit de voi 10 ani ”
16:13 - Alegeri prezidențiale 2024: 34 de sancțiuni date de Poliție în ziua votului: 7 amenzi în valoare de 11.700 de lei și 27 de avertismente
16:09 - Tudor Chirilă: „Candidații la președinție în marea lor majoritate sunt o rușine. Dar trebuie să mergem la vot. Și să votăm pentru un dezastru cât mai mic”
15:58 - Scandal cu amenințări între membrii unei secții de votare din Capitală. Poliția efectuează cercetări. De la ce ar fi pornit totul
15:43 - Familia lui Gabriel Cotabiță a dat ultimele detalii cu privire la locul unde va fi depus trupul artistului: „Cei ce vor să îi aducă un ultim omagiu sunt așteptați”
15:34 - Robert Sighiartău: „Îndemnăm românii să vină la vot în număr cât mai mare! Vreau să avertizez că în aceste zile circulă tot felul de știri false propagate de tălpile roșii” (VIDEO)