Viktor Orban, în dispută cu comisara Consiliului Europei pentru drepturile omului asupra legii anti-LGBT
Premierul Ungariei, Viktor Orban, a declarat, vineri, că Dunja Mijatovic, comisara pentru drepturile omului a Consiliului Europei, nu face decât să ”spună prostii” în criticile ei asupra legii din Ungaria care interzice predarea în şcoli a chestiunilor ce au în vedere identitatea transgender şi homosexualitatea, conform Agerpres.
Comunitatea LGBT, în pericol în țările conservatoare
„Cu tot respectul, trebuie să spun că această doamnă de multe ori spune prostii. La fel şi acum”, a declarat Viktor Orban la postul public de radio Kossuth, citat de agenţia EFE.
Premierul ungar a subliniat că respectiva lege şi referendumul pe care l-a convocat pentru a o susţine această cauză are în vedere doar să protejeze copiii şi să garanteze dreptul părinţilor de a-i educa în propriul lor ritm. Orban a mai acuzat-o pe Mijatovic că face parte din ”armata lui (George) Soros”, miliardarul ungaro-american pe care premierul conservator îl consideră inamicul numărul unu al Ungariei, deoarece susţine migraţia sau drepturile minorităţilor sexuale.
Dunja Mijatovic a transmis că această lege va risca să alimenteze ‘‘prejudecăţile şi ura faţă de persoanele LGBT”, iar referendumul cerut de Viktor Orban pe acest subiect cuprinde întrebări „ambigue şi înşelătoare”, ceea ce ar putea avea ca rezultat ”un impact negativ asupra drepturilor, securităţii şi bunăstării” acestei comunităţi discriminate în statele conservatoare din Europa de Est.
Referendumul propus de Orban conține întrebări „ambigue și înșelătoare”
Actul normativ, adoptat în luna iunie şi care a atras critici severe din partea instituţiilor europene şi a unor lideri din Occident, are în vedere că „pornografia şi conţinuturile ce reprezintă sexualitatea sau promovează devierea de la identitatea de gen, schimbarea de sex şi homosexualitatea nu trebuie să fie accesibile celor cu vârste sub 18 ani”, pentru a preveni abuzurile împotriva minorilor.
Viktor Orban, premierul Ungariei, a hotărât ca odată cu alegerile legislative ce vor avea loc pe 3 aprilie, să fie organizat și un referendum ce are în vedere aceasta lege. „Sunteţi de acord ca instituţiile de educaţie publică să desfăşoare discuţii despre orientările sexuale fără consimţământul părinţilor ?” şi „Sunteţi de acord cu promovarea terapiilor de schimbare de sex la minori ?”, sunt două din cele patru întrebări, celelalte două făcând referire la difuzarea de către mass-media a conţinuturilor ce au în vedere schimbarea de sex sau care pot afecta dezvoltarea sexuală a minorilor.