Viktor Orban: Gardul de la frontiera cu Serbia, menit să blocheze fluxul de imigranți, va fi gata la sfârșitul lunii august
Gardul construit de Ungaria la granița de frontieră cu Serbia, menit să blocheze fluxul de imigranți, va fi ridicat până la 31 august, a anunțat premierul Viktor Orban, relatează Business Insider.
“Gardul va fi construit până pe 31 august. Toate celelalte termene nu sunt valabile”, a declarat sâmbătă Viktor Orban la o întâlnire la Băile Tuşnad.
Lucrările pentru construcția gardului de sârmă au început la mijlocul lunii iulie, într-o secţiune de probă, fiind o măsură de a reduce fluxul de imigranți din Serbia.
Parlamentul ungar a înăsprit recent condiţiile în care este acordat azil şi în care este autorizată menţinerea imigranţilor în tabere. Potrivit lui Orban, „imigraţia ilegală este legată de terorism şi antrenează o creştere a infracţionalităţii, inclusiv violuri şi şomaj”.
Peste 80.000 de refugiaţi au ajuns deja pe teritoriul maghiar în 2015, dintre care 80% provin din ţări afectate de războaie, precum Siria, Irak sau Afganistan.