Fidesz, partidul premierului maghiar Viktor Orban, riscă să fie exclus din grupul popularilor europeni (PPE), cel mai mare din Parlamentul European, într-un timp cât mai apropiat. Apelurile de sancţionare a derapajelor lui Viktor Orban s-au înmulţit, iar Manfred Weber, liderul grupului PPE din Parlamentul European şi candidatul grupului pentru şefia Comisiei Europene, a arătat că viitorul colaborării va fi discutat cu toate opţiunile pe masă.
“Toate opţiunile sunt pe masă. Vom discuta în viitorul apropiat despre asta în cadrul Partidului Popular European”, a declarat Manfred Weber, liderul grupului PPE din cadrul PE, într-un interviu pentru săptămânalul german Der Spiegel.
Picătura care se pare că a umplut paharul reprezintă mesajele şi afişele lui Viktor Orban din campanie pentru europarlamentare. Fidesz merge în campanie cu mesaje critice la adresa Uniunii Europene şi îl numeşte pe actualul preşedinte al Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, drept „păpuşa” lui George Soros.
“Cu aceste declaraţii şi campania sa de afişaj, Viktor Orban a făcut un rău considerabil PPE. De aceea aştept de la el să-şi ceară scuze şi să pună capăt acestei acţiuni”, a explicat Weber.
Conform unor surse apropiate de PPE, citate de AFP, nu mai puţin de opt partide membre a grupului au cerut excluderea lui Viktor Orban din rândul popularilor europeni.