Viktor Orban afirmă că, după ce au fost de partea învinșilor în secolul trecut, ungurii și turcii plănuiesc să fie câștigători în secolul XXI.
Declarația premierului ungar a fost făcută cu ocazia semnării, alături de preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan, a unui acord bilateral de parteneriat strategic prioritar între Ungaria și Turcia.
În conferința de presă ce a urmat semnării tratatului Viktor Orban a subliniat că, „în limbajul diplomaţiei, aceasta exprimă cea mai puternică posibil cooperare amicală, frăţească şi politică”.
Premierul ungar a adăugat că, deşi ungurii au „pierdut secolul anterior”, acum planul este de a „câştiga secolul XXI”, fapt pentru care Ungaria îşi caută aliaţi.
„La aceasta se referă acest statut de prioritate strategică”, a precizat el.
Tot luni, o companie turcă şi una ungară din sectorul apărării au anunţat crearea unei societăţi mixte vizând dezvoltarea şi producţia de vehicule de luptă blindate turceşti Gidran la un centru din Gyor (vestul Ungariei).
Raba Jarmu şi Nurol Makina Ungaria, subsidiara companiei turce Nurol Makina ve Sanayi, au anunţat acordul în acest sens pe site-ul bursei din Budapesta, precizând că vehiculele vor fi destinate în primul rând forţelor armate ungare, a mai consemnat MTI, citată de Agerpres.