Viktor Orban: Dominația Occidentului și exportul de democrație s-au sfârșit, iar imigranții invadează Europa. S-a format o coaliție absurdă ce reunește traficanți, politicieni și activiști

Publicat: 02 12. 2015, 16:17
Foto: ziuaconstanta.ro

Epoca dominației Occidentului și exportul de democrație s-au încheiat, a declarat premierul ungar Viktor Orban. Acesta a mai averizat că acordul încheiat între Uniunea Europeană și Turcia ar putea conține clauze prin care Uniunea să preia și alte sute de mii de imigranți printr-un nou sistem de cote obligatorii, informează MTI, citată de Agerpres.

În opinia liderului de la Budapesta, centrul economiei mondiale a început să se deplaseze spre Est, iar Vestul își pierde treptat influența. Astfel, ne aflăm în mijlocul unei reașezări politice economice a puterii la nivel global.

Dominația militară a Occidentului este și ea pe sfârșite, la fel ca ”exportul de democrație” ce a creat o politică globală bazată pe ”exportul drepturilor omului”.

Despre economia europeană, Orban a susținut că a ajuns într-o stare de ”scleroză”, iar exceptând Europa Centrală, economia UE se contractă în timp ce succesul reformelor din Ungaria nu este pus la îndoială nici măcar la Bruxelles.

Cât despre migrația ilegală, premierul Ungariei a susținut că s-a format o ”coaliție absurdă” ce reunește zeci de mii de traficanți, lideri politici europeni și activiști pentru drepturile omului plătiți de afaceriști.

Am ajuns ”să importăm în Europa oameni care au fost nevoiți să-și abandoneze căminele ori au decis să plece”, iar noi nu doar că nu îi oprim, dar în plus ”le organizăm călătoria, le punem la dispoziție mijloace de transport și suspendăm legile care ar permite aplicarea unei politici normale privind imigrația”, a susținut Viktor Orban.

”Aceasta este migrația în masă a unei noi ere și migranții nu doar intră în Europa, ci o invadează”, a accentuat el.

Acesta a mai precizat că este posibil ca în următoarele zile să aflăm și despre un acord secret încheiat între liderii UE și Turcia pentru ca UE să primească încă 400.000-500.000 de refugiați sirieni.

”Nu doar că vor să aducă acești oameni în Europa, dar vor și să-i repartizeze imediat prin statele membre și să facă acest lucru în mod constrângător”, a afirmat Viktor Orban.