Viktor Orban, despre alegerile din România: Un „experiment” care ne va ajuta să evităm incidente similare
Premierul Ungariei, Viktor Orban, a vorbit vineri despre alegerile prezidențiale din România, dar și despre influența rețelelelor de socializare precum TikTok în procesul electoral, în cadrul unui interviu susținut la un post de radio maghiar.
Premierul maghiar a adăugat că este posibil ca aceeași problemă să apară și în Ungaria
„S-a întâmplat acolo ceva foarte interesant la prezidențiale, deja Curtea Constituțională se ocupă de acest caz. (…) Acest fenomen de care vorbesc este întâlnirea tehnologiei moderne cu alegătorii.
Ce instrumente electronice, TikTok și cine știe ce alte platforme se pot sau nu se pot folosi, ce reglementări sunt, cum influențează oamenii… Dacă îi influențează, atunci poate fi un pretext pentru a le anula decizia”, a spus Orban, citat de Observator.
Premierul maghiar a adăugat că este posibil ca aceeași problemă să apară și în Ungaria, la un moment dat. El a spus că vede alegerile din România ca pe un „experiment” care îi va ajuta să evite incidentele similare, dacă acestea vor avea loc în țara sa.
„Suntem recunoscători românilor că, practic, ca într-un laborator, o vedem ca pe un experiment, iar noi, trăgând concluziile, vom vedea dacă avem sarcini pentru evitarea unor probleme similare aici, în Ungaria”, a spus Orban.