Viktor Orban blochează sancțiunile împotriva Rusiei din domeniul energiei nucleare: „Nici nu se pune problema”

Viktor Orban blochează sancțiunile împotriva Rusiei din domeniul energiei nucleare: „Nici nu se pune problema”
Foto: Hepta/Abaca Press / AA/ABACA.

Premierul Ungariei, Viktor Orban, a declarat că va utiliza dreptul de veto și se va opune sancțiunilor impuse Rusiei care vor viza energia nucleară. Ucraina a cerut UE să includă compania rusească de stat pentru energie nucleară, Rosatom, în sancțiunile sale, însă Ungaria, care are o centrală nucleară construită de Rusia și care intenționează să o extindă cu ajutorul Rosatom, blochează o astfel de decizie.

Orban se opune sancțiunilor

Orban susține că sancțiunile în privința energiei nucleare „trebuie cu siguranță respinse prin veto”.

„Nu vom permite ca planul de a include energia nucleară în sancţiuni să fie implementat. Nici nu se pune problema”, a precizat premierul ungar, citat de Reuters și Agerpres.

Ungaria a criticat în mod repetat sancțiunile europene impuse Rusiei după invazia  din Ucraina, argumentând că acestea nu au avut un impact semnificativ asupra Rusiei, dar au afectat economia UE.

Compania de stat Rosatom, care este responsabilă pentru construcția și extinderea centralei nucleare din Ungaria, încă nu a fost sancționată. Centrala nucleară de la Paks are patru reactoare mici construite de Rusia, care generează aproape jumătate din energia din Ungaria și primește combustibil nuclear din Rusia.

Conform unui acord semnat în 2014 cu țara agresoare, Ungaria intenționează să extindă această centrală cu două reactoare noi de producție rusească.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`