Viktor Orban a slăbit printr-o metodă rusească. Premierul ungar face exerciții cu kettlebell

Viktor Orban a slăbit printr-o metodă rusească. Premierul ungar face exerciții cu kettlebell
Sursă foto: Hepta - DPA Images / Leon Neal

Premierul ungar Viktor Orban a reușit să slăbească cu ajutorul unei metode rusești. El reușește să se mențină în formă cu gantere kettlebell.

Cum a reușit să slăbească Viktor Orban

Viktor Orban a început să se antreneze și să țină dietă în utimele luni, astfel a reușit să piardă câteva kilograme, informează Hotnews.

Premierul ungar făcuse o pauză forțată de 18 luni din cauza unei accidentări, dar acum s-a reapucat de antrenamentele care l-au ajutat să slăbească.

„Am suferit timp de un an şi jumătate, dar în sfârșit am început să fac sport din nou. Acum, când timpul îmi permite, mă duc la antrenament”, a declarat Orban.

Acesta face sport de 4-5 ori pe săptămână, fără antrenor personal, ci folosește gantere kettlebell, de tip bilă cu mâner, de 16 și 24 de kilograme.

Oficialul ungar își ia cu el ganterele chiar și în călătorii și face exerciții ori de câte ori îi permite programul.

Ce este kettlebell

Mai mult, acesta ține dietă de când a început sportul, doar că nu este atât de ușor pentru că a spus că are o poftă de mâncare, de-ar mânca și „cuie de fier”. Dar, Viktor Orban nu a dezvăluit câteva kilograme a reușit să piardă.

Exericițiile kettlebell au origine rusă, fiind folosite de armata sovietică pentru a menține soldații în formă. Acest tip de antrenament a devenit tot mai popular în ultima vreme datorită beneficiilor, a versatilității sale și a faptului că se pot antrena mai multe grupuri musculare.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`