Video șocant: Un polițist este împușcat în gât de un bărbat care tocmai își omorâse fiica
Un polițist aflat în misiune a fost împușcat în gât de un bărbat suspectat că și-a omorât propria fiică, apoi și-a dat foc, informează Daily Mail.
Jarred Slocum în vârstă de 28 de ani, a fost filmat exact în momentul în care își cuprinde gâtul însângerat cu mâinile și se prăbușește în brațele colegilor săi, care încearcă să-l scoată din calea gloanțelor agresorului.
Polițistul se află în stare critică la spital și se luptă pentru viața sa. Agresorul în vârstă de 32 de ani este suspectat că și-ar fi împușcat fiica și i-ar fi ascuns trupul în portbagajul mașinii sale, înainte să-l rănească grav pe polițist.
Cadavrul bărbatului a fost găsit în interiorul casei sale, carbonizat. În același loc, acesta și-ar fi împușcat și soacra, în vârstă de 51 de ani.