VIDEO: Camera de supraveghere de la Cernobîl a surprins ocuparea acesteia de către ruși

VIDEO: Camera de supraveghere de la Cernobîl a surprins ocuparea acesteia de către ruși
Laborator în valoare de 6 milioane de euro de la Cernobîl. Sursa: FreeImages

O cameră video de plasată la un punct de control de la centrala nucleară din Cernobîl a surprins ocuparea acesteia de către armata rusă. Mult prea preocupate să ocupe noile poziții în zona amintită, invadatorii au scăpat una dintre rarele înregistrări video ale acțiunilor din în primele zile ale războiului, conform Meduza.

Filmarea conține intrarea vehiculelor militare rusești la punctul de control

Semnalul camerei a fost transmis computerului lui Emelianenko într-un alt birou de la Kiev. Astfel, fluxul video a ajuns imediat în posesia guvernului ucrainean.

Înregistrarea, care a ajuns în redacția The Associated Press, a fost realizată de camera video a unei companii comerciale care organizează tururi în zona de excludere de la Cernobîl, potrivit hotnews.

Yaroslav Emelianenko, proprietarul, instalase camera lângă biroul său unde comercializa suveniruri și cărți poștale, situat în apropierea punctului de control.

Armata rusă a dezactivat toate camerele de supraveghere după ce s-a instalat la centrală dar nu a sesizat-o pe cea a lui Emelianenko astfel că aceasta a continuat să înregistreze, timp de câteva zile, până când i s-au consumat acumulatorii.

 Cernobîl, ocupat în prima zi a războiului

Emelianenko și angajații săi au putut monitoriza numărul de vehicule militare, o activitate despre care mărturisește că „a fost dificilă din punct de vedere psihologic”, conform surselor amintite: „Pe de o parte, vedem asigurări la știri că nimeni nu va intra în Kiev. Pe de altă parte, continuăm să numerăm numărul de unități de echipament militar rusesc”, a povestit acesta.

La sfârșitul lunii martie, forțele de ocupație au părăsit centrala nucleară și împrejurimile sale; în tot acest timp angajații centralei nucleare au fost ținuți ostatici de trupele rusești.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`