Vicepreședintele Curții Supreme din China este suspectat de fapte de corupție

Publicat: 12 07. 2015, 20:28
Foto: chinadaily.com.cn

Vicepreședintele Curții Supreme din China, Xi Xiaoming, face obiectul unei anchete de corupție, transmis agenții internaționale citate de Agerpres. Președintele chinez  a lansat o campanie contra corupției, iar Xiaoming este cel important magistrat vizat de aceasta.

Potrivit Comisiei centrale de inspecție disciplinară (CCDI), organismul anticorupție din China, Xi Xiaoming este bănuit de ”încălcări grave ale disciplinei și legilor”.

Instituția nu a anunțat dacă acesta a fost destituit, dar de pe site-ul Curții Supreme a fost retrasă biografia sa la nici două ore după ce agenția Xinhua a anunțat acuzațiile ce i se aduc.

Xi Xiaoming a devenit judecător la Curtea Supremă în 1982 și membru al Partidului Comunist chinez timp de 40 de ani. El este unul dintre cei mai înalți magistrați chinezi implicați în fapte de corupție după cazul lui Zhou Yongkang, fostul șef al serviciilor de securitate internă chineze, condamnat luna trecută la închisoare pe viață.

Președintele Chinei a calificat corupția din țara sa drept un ”pericol mortal” și a început o adevărată campanie împotriva sa. Anul trecut, 232.000 de comuniști chinezi au fost sancționați, iar 12.000 au fost aduși în fața instanțelor judiciare.