Vicepremierul rus Rogozin: Republica Moldova a încălcat înțelegeri anterioare prin semnarea Acordului de asociere cu UE

Vicepremierul rus Rogozin: Republica Moldova a încălcat înțelegeri anterioare prin semnarea Acordului de asociere cu UE

Republica Moldova nu a respectat interesele Transnistriei când a semnat Acordul de asociere cu UE, a acuzat vicepremierul rus Dmitri Rogozin.

Acesta s-a întâlnit, vineri, cu liderul separatist de la Tiraspol, Evgheni Șevciuk, ocazie cu care a vorbit despre acordurile semnate de Chișinău, anterior semnării Acordului de asociere cu UE, scrie Mediafax.

„Autorităţile moldovene nu au luat în considerare interesele ambelor maluri ale Nistrului. Transnistria a ajuns într-o profundă stare de izolare economică”, a spus vicepremierul rus.

„Acum sunt necesare demersuri pentru găsirea unor soluţii. Interesele propriului popor nu pot fi ignorate. Iniţiativele unora dintre politicienii de la Chişinău nu au dus nicăieri”, a continuat Rogozin, subliniind că Rusia aşteaptă din partea Republicii Moldova politici mai consistente faţă de Transnistria şi faţă de Moscova după alegerile parlamentare din toamnă.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`