Vicepremierul rus, Arkadi Dvorkovich: Embargoul pentru produsele alimentare va fi extins dacă Occidentul nu ridică sancțiunile
Vicepremierul rus, Arkadi Dvorkovich, a declarat marți că decizia Rusiei cu privire la extinderea embargoului introdus în urmă cu un an pentru produsele alimentare occidentale va depinde de prelungirea sancțiunilor impuse Moscovei, informează Interfax.
”Chestiunea eliminării sau extinderii embargoului depinde de ceea ce vor face partenerii noștri care au impus sancțiunile. Dacă sancțiunile nu vor fi ridicate atunci embargoul va fi prelungit”, a spus Arkadi Dvorkovich, adăugând că ar putea exista unele ajustări selective dar că nu sunt avute în vedere decizii radicale.
Recent, un oficial rus a declarat că circa 20 de firme din Ungaria, Grecia și Cipru ar putea fi exceptate de la embargoul instituit de Rusia asupra produselor alimentare. Cele trei țări respectă sancțiunile, dar au păstrat relații politice și economice foarte strânse cu Rusia. În plus, oficialii lor s-au pronunțat public în mod repetat împotriva acestor sancțiuni și au evitat să critice anexarea Crimeii sau sprijinul acordat de Moscova separatiștilor proruși din estul Ucrainei.
În luna august 2014, președintele Rusiei, Vladimir Putin, a semnat un decret care interzice, timp de un an, importurile de produse agricole și alimentare provenite din țările care au impus sancțiuni Rusiei, în contextul crizei din Ucraina. Lista includea produse din carne și lapte, precum și fructe și legume provenite din SUA, UE, Canada, Australia și Norvegia.