Viceguvernatorul Băncii Naţionale a Bulgariei este acuzat de abuz în serviciu

Viceguvernatorul Băncii Naţionale a Bulgariei este acuzat de abuz în serviciu
Foto: article.wn.com

Viceguvernatorul Băncii Naționale a Bulgariei (BNB), Ţvetan Gounev, a fost pus sub acuzare pentru abuz în serviciu, relatează Novinite.

BNB a confirmat că au fost lansate procedurile judiciare preliminare împotriva lui Gounev, care conduce şi Departamentul de Supraveghere Bancară.

Oficiali ai băncii centrale au spus că Gounev a intrat în concediu până la finalizarea procedurilor judiciare.

Autorităţile nu au furnizat nicio informaţie detaliată, dar surse au declarat că viceguvernatorul nu a supravegheat băncile care au acordat credite neperformante.

Departamentul lui Gounev nu a aplicat în mod nediscriminatoriu prevederile legale pentru toate băncile comerciale din Bulgaria, susține un angajat care a cerut să-i fie protejată identitatea.

Angajatul a arătat că guvernatorul BNB Ivan Iskrov şi viceguvernatorul Gounev sunt responsabili de „malpraxis” şi sunt dependenţi de „o anumită bancă”.

Gounev a devenit viceguvernator al BNB în iunie 2003, după încheierea mandatului predecesorului său, Rumen Simeonov.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`