Viața lui Steve Jobs: Lucruri mai puțin știute despre inventatorul iPhone

Viața lui Steve Jobs: Lucruri mai puțin știute despre inventatorul iPhone

Consum de halucinogene, o soră necunoscută sau insensibilitatea la acţiuni filantropice.Sunt doar câteva dintre lucrurile nu foarte ştiute din viaţa inventatorului iPad, iPhone şi iPod, Steve Jobs, care s-a stins din viaţă miercuri noapte. Business Insider a realizat un top al primelor zece lucruri mai puţin publice despre Steve Jobs.

Unul din lucrurile neştiute de toată lumea despre Steve Jobs este că pe tatăl său natural îl chema Abdulfattah Jandali şi era pe jumătate musulman sirian. La naşterea lui Steve, părinţii săi, în vârstă de 23 de ani, erau amândoi studenţi la Universitatea din Wisconsin şi au decis să-l dea spre adopţie. Pentru a-l putea lua pe Steve, Paul si Clara Jobs le-au promis părinţilor naturali că îl vor trimite pe copil la colegiu. Nu s-au putut însă ţine de promisiune, dar nu a fost vina lor.

Un alt fapt necunoscut publicului larg este cel că a refuzat să îşi recunoască primul copil, afirmând că este steril. Iubita sa Chrisann Brennan a fost nevoită să crească la început copilul din alocaţiile sociale. Ulterior, a devenit „un tată bun” şi a recunoscut fetiţa. Numele computerului Lisa vine de la primul său copil.

Şi lista continuă. L-a minţit pe cofondatorul Apple, Steve Wozniak, în tinereţe. Când au făcut jocul „Breakout” pentru Atari, cei doi urmau să împartă 50-50 ce primeau pentru treaba făcută. Atari i-a dat lui Jobs 5.000 de dolari pentru munca depusă. El i-a spus lui Wozniak că a primit doar 700 de dolari, astfel că i-a dat jumătate din ei – 350 de dolari.

Steve Jobs nu a dat niciodata niciun ban pentru acţiuni caritabile. A fost budist, membru al cultului japonez Zen. A folosit LSD, una dintre cele mai puternice substanţe halucinogene din lume. Şi nu a mers la colegiu. Se pare că a renunţat după numai un semestru de studii la „Reed College” pentru că nu a putut ţine pasul cu cerinţele.

Cu toate astea, Steve Jobs este geniul care a pornit de la 0 şi a fondat o companie care valorează acum 40 de miliarde de dolari.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`