Viața bate filmul! O tânără care era captivă de 4 ani a scăpat datorită unui joc pe telefon
La începutul lunii septembrie, după un an de investigații, carabinierii din Florența au reușit să salveze o fetiță care a fost ținută captivă mai mulți ani, chiar de către tatăl ei. Fata, în vârstă de 17 ani, fusese promisă unui bărbat sârb din Franța, al cărui fiu urma să o ia de soție.
Tatăl victimei, tot sârb, a ținut-o în casă 4 ani de zile și o vânduse pentru 15.000 de euro, când ea avea 13 ani. La acea vreme, un bărbat sârb venise să inspecteze marfa și a depus 4.000 de euro drept garanție într-un cont, urmând ca restul banilor să fie achitați în această lună, scrie Protv.
Fata a fost ținută captivă fiindcă nu avea încă 17 ani, vârsta la care putea trece granița fără să ridice bănuieli, iar tatăl ei s-a asigurat că aceasta rămâne virgină, controlându-i în același timp regimul alimentar, pentru a nu se îngrășa. A fost obligată să învețe diverse treburi casnice pentru a deveni o „nevastă corespunzătoare”.
Singura distracție a fetei era un joc pe care îl putea juca pe un telefon fără cartelă SIM și care nu era conectat la internet. Cu toate acestea, fata a descoperit un semnal slab de WIFI, la care s-a conectat și a putut, după mai multe nivele, să joace jocul multiplayer, unde a scris altor utilizatori condiția în care se află. Deși a fost mult timp ignorată, într-un final, un tânăr a alertat poliția. Tânăra se află sub protecția poliției și beneficiază de tratament psihiatric, iar tatăl ei a fost arestat și judecat pentru răpire și tratament violent asupra unui minor.