Vești PROASTE pentru ROMÂNII care vor RĂMÂNE în Marea Britanie dupa BREXIT! Vor trebui să se legitimeze cu un ACT SPECIAL

Publicat: 07 12. 2016, 20:04
FOTO: romanialibera.ro

Amber Rudd, ministrul britanic de Interne, a declarat că orice cetățean al Uniunii Europene va trebui să primească “o formă de act de identitate” după Brexit.

Ministrul s-a referit la actele emise de guvernul de la Londra, conform stirileprotv.ro.

Momentan, Rudd a spus că nu poate da informații despre aceste acte, dar ele urmează să fie “implementate gradual, astfel încât să folosim toate avantajele tehnologice de care dispunem pentru a ne asigura că imigrația e gestionată corect”.

Ministrul a răspuns astfel la o interpelare a unui parlamentar, care a vrut să știe cum vor fi deosebiți cetățenii UE care lucraru deja în Marea Britanie înainte de Brexit de cei care vor veni ulterior.

La ora actuală, în Regatul Unit se află circa 3 milioane de cetățeni din alte State ale Uniunii Europene. Dintre aceștia, undeva între 100.000 și 200.000 sunt români. Potrivit calculelor experților în migrație de la Universitatea Oxford, citați de Guardian, dacă actualul sistem de aplicație pentru o viză de rezidență permanentă va fi păstrat, va dura 140 de ani pentru a înregistra toți acești 3 milioane de străini, în condițiile în care trebuie completat un chestionar de 85 de pagini. De asemenea, nu este clar ce se va întâmpla cu cetățenii irlandezi, care încă înainte de aderarea Mării Britanii la UE aveau drept de liberă circulație în această țară.