Venezuela: Peste 7 milioane de oameni au votat împotriva președintelui Maduro

Venezuela: Peste 7 milioane de oameni au votat împotriva președintelui Maduro
Foto: panampost.com

Referendum simbolic anti-Maduro în Venezuela. Peste 7 milioane de oameni au participat la consultarea neoficială organizată de opoziţie împotriva preşedintelui, informează B1 TV.

Scrutinul nu a fost lipsit de evenimente sângeroase. Cel puţin un om a murit şi alţi trei au fost răniţi după ce simpatizanţi ai lui Maduro au tras în oamenii ce se îndreptau spre secţiile de vot.

Un grup de susţinători ai preşedintelui au deschis focul în apropiere de o biserică situată lângă o secţie de vot din Caracas. La auzul împuşcăturilor sute de oameni aproape că s-au călcat în picioare în încercarea de a fugi din faţa focului. Din nefericire, o femeie a murit, iar alte trei persoane au fost rănite.

Anterior, sute de opozanţi ai lui Maduro au ieşit pe străzi unde au protestat împotriva politicilor acestuia. Venezuela "a transmis un mesaj clar executivului național și întregii lumi", a declarat rectorul Universității Centrale din Venezuela, Cecilia Garcia Arocha. 6,5 milioane de venezueleni au votat în ţară şi aproape 700.000 în străinătate.

Venezuela trece prin cea mai gravă criza economică din istoria sa, având cea mai mare rată a inflaţiei din lume. Maduro continuă să refuze să demisioneze, astfel că protestele sunt la ordinea zilei. Peste 90 de persoane au fost ucise în manifestările anti-guvernamentale din luna aprilie şi până în prezent.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`