Unii experţi de securitate americani avertizează că jihadiştii ISIS plănuiesc să răpească mai mulţi actori importanţi, printre care se numără Brad Pitt şi Angelina Jolie dar şi Kim Kardashian, informează Libertatea.
Experții sunt de părere că membrii grupării Statul Islamic ar fi pus ochii pe mai multe vedete pe care doresc să le răpească, pentru a cere răscumpărare.
De altfel, Angelina Jolie ar fi atras deja furia teroriştilor prin discursurile pe care le-a ţinut la Consiliul de Securitate al ONU, dar şi prin vizitele făcute în taberele de refugiaţi sirieni şi irakieni alungaţi de statul Islamic.
„Mă gândesc la mama pe care am întâlnit-o recent într-o tabără din Irak şi v-ar putea spune ce înseamnă să trăieşti după ce fiica ta este smulsă din familie de bărbaţi înarmaţi şi transformată în sclavă sexuală”, a spus frumoasa vedetă.
Obiectivul ONU este să prevină şi să pună capăt conflictelor, sa aducă ţările împreună, să găsească soluţii diplomatice şi să sălveze vieţi. Nu reuşim să facem acest lucru în Siria.
La rândul său, Brad Pitt i-a înfuriat pe islamişti după ce a anunţat că doreşte să ecranizeze povestea jurnalistului James Foley, primul american decapitat de ISIS. Brad ar urma să interpreze rolul principal.
Vizată de planurile diabolice ale celor de la ISIS ar fi şi Kim Kardashin. Islamiştii o dispreţuiesc pe aceasta pentru că umblă mult prea dezbracată şi este un exemplu negativ pentru femeile lor.