Vaticanul recomandă o abordare prudentă față de fenomenele presupus supranaturale, cum ar fi statui ale Fecioarei Maria care plâng, crucifixe din care picură sânge ori așa-numitele „stigmate” – răni de răstignire la mâinile şi picioarele unor persoane.
Departamentul pentru Doctrina Credinţei de la Vatican a emis un document care actualizează normele din 1978. Actul prevede că situațiile de acest fel trebuie evaluate cu mare prudenţă, deoarece pot fi frauduloase şi exploatate pentru obţinerea de bani sau pentru crearea unor culte personale.
Departamentul mai atrage atenția că astfel de situații „ar putea provoca scandaluri şi submina credibilitatea Bisericii”.
De altfel, Papa Francisc a declarat anul trecut, pentru RAI TV, că apariţiile Fecioarei Maria „nu sunt mereu reale” şi că lui îi place să creadă că Fecioara Maria „arată spre Iisus” și nu atrage atenția asupra ei.
Departamentul pentru Doctrina Credinţei notează că, în astfel de cazuri, episcopii ar trebui să emită un aviz de aprobare, care lasă deschisă posibilitatea ca fenomenul să fie recunoscut oficial de Vatican ca fiind „supranatural”. O astfel de recunoaştere e, însă, extrem de rară, explică Reuters.
De asemenea, episcopii mai pot emite decizii de respingere a unui eveniment ca fiind supranatural sau pot lua măsuri pentru a interzice sau limita venerarea unor fenomene controversate sau evident false.
Episcopii trebuie să ceară aprobarea Vaticanului înainte de a-şi publica verdictele.
În cazul excepționale, Papa sau chiar Departamentul se pot pronunța direct, ocolind autoritatea locală a Bisericii.