Papa Francisc, DECLARAŢIA care schimbă TOTUL!
Papa Francisc nu consideră că homosexualitatea este o boală, a transmis Vaticanul, într-un mesaj oficialmenit să lămurească o declarație anterioară a Suferanului Pontiv, care le recomandase părinților să-și ducă la psihiatru copiii care au orientări homosexuale.
Potrivit unei purtătoare de cuvânt a Vaticanului, Papa nu consideră că iubirea între două persoane de acelaşi sex e ”o afecţiune psihiatrică”, ci doar a dorit să transmită că oamenii trebuie să fie atenţi la felul în care copiii lor se dezvoltă ”din punct de vedere psihologic”.
Papa Francisc declarase în faţa jurnaliştilor că părinţii copiilor homosexuali ar trebui să se roage şi, posibil, să solicite ajutor psihiatric pentru copiii lor, amintește DPA.
”La ce vârstă se manifestă tulburarea în sine? Asta este important. E altceva dacă apare în copilărie, când există multe lucruri pe care poţi să le faci, cu ajutorul psihiatriei sau… pentru a vedea cum stau lucrurile”, afirmase Suveranul Pontif.
Reprezentanta Vaticanului a precizat că termenul ”psihiatrie” nu a fost ”precis” şi că, de aceea, el a fost eliminat din transcrierea oficială publicată de Vatican a conferinţei de presă papale, pentru a nu prezenta în mod eronat înţelesul cuvintelor rostite de Papa Francisc.