Vasile Dîncu (PSD), ministrul Apărării, a declarat miercuri, pentru B1 TV, că nu există șanse în actualele scenarii să existe război pe teritoriul României. Ministrul a mai spus că românii nu au de ce să se teamă în actuala criză generată de Rusia deoarece nu suntem singuri, ci parte a celei mai puternice alianțe politico-militare – NATO.
Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Dosar de politician”, moderată de Silviu Mănăstire pe B1 TV.
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.
Întrebat de ce românii n-ar trebui să fie îngrijorați, ministrul Apărării a răspuns: „Sunt câteva argumente care, cred eu, sunt decisive și pot alimenta liniștea, cel puțin pentru această perioadă în cazul populației. Suntem pentru prima dată în cadrul unui sistem defensiv puternic, cea mai puternică alianță politico-militară, și există garanții exprimate foarte direct atât de președintele Franței, cât și de președintele SUA, că apărarea Flancului Estic e colectivă. Deci avem un sistem defensiv puternic și, din acest punct de vedere, nu suntem singuri”.
„Dacă ne uităm la declarațiile lui Jens Stoltenberg și a altor oficiali NATO, NATO nu poate da un răspuns militar, chiar dacă în Ucraina are loc un conflict militar, pentru că, conform tratatului NATO, poate interveni militar doar când e atacată o țară membră NATO. Deci nu există șanse în actualele scenarii să existe război pe teritoriul României.
Sigur că pot fi, și am discutat azi în CSAT, o serie de efecte secundare, adică consecințe, pagube colaterale ale conflictului să le simțim și noi: posibilă migrație, întreruperea unor lanțuri de aprovizionare cu energie, posibilitățile unui război hibrid care să afecteze sistemele de comunicații și care să afecteze unele sisteme de la noi, dar nu trebuie să ne îngrijorăm, că avem o garanție de securitate foarte importantă.
Noi analizăm această situație dar în toate scenariile nu e vorba de un război pe teritoriul României sau de participarea drectă a României în cadrul unui conflict militar”, a declarat Vasile Dîncu, pentru B1 TV.