Valuri uriașe acoperă locuințe cu două etaje și sparg câteva nunți în Hawaii (VIDEO)

Publicat: 19 07. 2022, 13:29
O furtună puternică din Pacificul de Sud a produs valuri de peste 6 metri, sursă foto: captură YT

O furtună puternică din Pacificul de Sud a produs valuri de peste 6 metri care s-au îndreptat spre țărmurile insulelor.

Schimbările climatice cresc nivelul mărilor și oceanelor

Valurile uriașe s-au format din combinația dintre o undă sudică, creșterea nivelului mării ca urmare a schimbărilor climatice și maree deosebit de mari, a declarat luni Serviciul Național de Meteorologie.

O nuntă organizată sâmbătă seara în Kailua-Kona a fost întreruptă atunci când un set de valuri mari a inundat locația evenimentului, făcând ca mesele și scaunele să se prăbușească iar invitații să se panicheze.

„Valurile de peste 3,66 sau 4,57 m sunt foarte rar întâlnite în această zonă. Acestea au fost cele mai mari valuri din ultimele câteva decenii” a declarat Chris Brenchley, meteorologul de la biroul Serviciului Național de Meteorologie din Honolulu.

Brenchley a spus că valurile au fost produse în Pacificul de Sud, unde în prezent este sezonul de iarnă.
Chiar dacă evenimente singulare ca acesta sunt greu de pus direct pe seama schimbărilor climatice, Brenchley a adăugat că încălzirea planetei joacă un rol important: „Cel mai direct tip de impact pe care îl putem observa odată cu schimbările climatice este creșterea nivelului mării.”

Pe țărmul nordic din Hawaii, acolo unde surferii profesioniști concurează adesea, sunt de obicei valuri mult mai mari decât în alte părți ale insulelor.