Val de gripă în Europa: Sistemele de sănătate, sub presiune din cauza creșterii rapide a cazurilor. Tulpina dominantă în acest sezon

Val de gripă în Europa: Sistemele de sănătate, sub presiune din cauza creșterii rapide a cazurilor. Tulpina dominantă în acest sezon
Foto: Pixabay

Cazurile de gripă sunt în creștere în toată Europa, după sărbători, cei mai afectații sunt copiii sub 15 ani și adulții peste 60 de ani. Spitalele din Franța și Spania au raportat o creștere a spitalizărilor. Medicii au precizat că predomină gripa tip B.

Spitalele din Europa se confruntă cu o perioadă dificilă din cauza creșterii puternice a cazurilor de gripă în urma sărbătorilor de Crăciun, potrivit Euronews Italia.

Gripa afectează oameni de toate vârstele, însă cei mai afectați sunt copiii sub 15 ani și persoanele cu vârsta de peste 60 de ani.

Ce decizie s-a luat în mai multe spitale din Europa

Pentru a face față numărului tot mai mare de pacienți, multe spitale au înființat unități temporare pentru a reduce presiunea asupra unităților de urgență. Pacienții vârstnici prezintă un risc crescut de complicații respiratorii grave.

Dr. Jean-Luc Leymarie, medic generalist francez, și-a exprimat îngrijorarea cu privire la această situație: „Nu am văzut de multă vreme o epidemie de această amploare”. „Din păcate, majoritatea cazurilor grave implică persoane nevaccinate”, a spus dr. Olivier Lucidarme, subliniind rolul critic al vaccinurilor antigripale.

 În Spania a fost înregistrată o creștere rapidă a cazurilor de gripă

Situația este similară și în Spania, unde regiuni precum Catalonia și Valencia se simt deja copleșite de numărul mare de cazuri de gripă. Spitalele se pregătesc pentru vârful în ceea ce privește numărul cazurilor, săptămâna viitoare, tulpina dominantă în acest sezon fiind gripa B.

Deși unitățile sanitare nu sunt la fel de aglomerate ca în anii precedenți, lucrătorii sanitari îndeamnă oamenii să se pregătească.

Ungaria a luat măsuri mai dure

O creștere a cazurilor de gripă a fost înregistrată și în Ungaria, ceea ce a dus la implementarea unor măsuri de sănătate mai stricte.

În Budapesta, de exemplu, unele clinici au implus utilizarea obligatorie a măștilor de protecție și au fost introduse interdicții pentru vizitatori, pentru a controla răspândirea virusului. Spitalele din Győr, Vác și Debrecen au urmat exemplul pentru a limita răspândirea virusului.

În România, mai multe decese

Nici România nu a fost exlusă. Peste 4.100 de cazuri au fost înregistrate săptămâna trecută, aproape dublu față de săptămâna precedentă. Patru decese au fost legate de complicații de la gripă. București și alte câteva județe, inclusiv Cluj și Brașov, au înregistrat cel mai mare număr de cazuri.

Oficialii din domeniul sănătății avertizează asupra unei creșteri suplimentare pe măsură ce școlile se redeschid și recomandă vaccinarea, aceasta fiind cea mai eficientă metodă de prevenire.

Cu peste 1,1 milioane de vaccinuri antigripale administrate în România numai în acest sezon gripal, medicii subliniază că nu este prea târziu să te protejezi. Pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 2 și 18 ani, vaccinul cu spray nazal oferă o opțiune fără a fi nevoie de vaccin injectabil. Imunitatea se dezvoltă în aproximativ două săptămâni.

În timp ce Europa se luptă cu această epidemie sezonieră, experții medicali de pe întreg continent îndeamnă cetățenii să ia măsuri de precauție , inclusiv vaccinare, pentru a atenua impactul gripei.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:58 - Cât de sigur este să mergem cu „ocazia”? Titi Aur oferă sfaturi celor care au acest obicei: „Nu te urca în mașina cuiva pe care nu îl cunoști, este periculos”
23:53 - Un tânăr din Botoșani a fost reținut, după ce a produs un accident rutier. Ce au descoperit polițiștii ajunși la fața locului
23:48 - Funeriu: Candidez la prezidențiale pentru că m-am săturat să aud numai idei periferice / E nevoie de predictibilitate / Partidele acum sunt sisteme defecte, o ditamai coaliție ne pune pe masă moaștele sfântului USL (VIDEO)
23:35 - Un pilot ucrainean de F-16 a stabilit un nou record. Despre ce este vorba
23:30 - Donald Trump amenință Hamas dacă nu eliberează ostaticii deținuți: „Iadul se va dezlănţui în Orientul Mijlociu”
23:08 - Zeci de oameni blocați de trei zile într-un pub din Marea Britanie. Nu pot pleca din cauza zăpezii
23:02 - Poliţişti din întreaga ţară anunță proteste de avertisment din cauza Ordonanței „trenuleț”: „Opriți bătaia de joc la adresa siguranței naționale!”
22:57 - Sebastian Dobrincu în centrul unui scandal din mediul online. Cum a răspuns iubita sa celor care îl acuză
22:44 - Temperaturile ridicate au dus la apariția primilor ghiocei, iar pomii fructiferi au deja muguri mari. Producțiile sunt în pericol
22:21 - Nicușor Dan: Șansele ca PNL și UDMR să sprijine candidatura mea sunt mici / L-aș pune premier pe Ilie Bolojan dacă aș avea garanția că strânge o majoritate parlamentară