Vaccinul Pfizer-BioNTech ar putea fi aprobat de Agenția Europeană a Medicamentului pe 21 decembrie. Când vor fi vaccinați primii europeni
Agenția Europeană a Medicamentului (EMA) ar putea aproba pe 21 decembrie vaccinul anti-coronavirus dezvoltat de companiile Pfizer și BioNTech. În contextul apelurilor de a grăbi procesul de autorizare, reprezentanții EMA au anunțat că se vor reuni pe 21 decembrie într-o ședință, cu opt zile mai devreme decât programarea inițială, informează europa.eu. În aceste condiții, primii europeni ar putea fi vaccinați împotriva COVID-19 până la sfârșitul anului 2020.
Agenția Europeană a Medicamentului va aproba pe 21 decembrie vaccinul anti-COVID al Pfizer și BioNTech
Statele europene își doresc să înceapă cât mai rapid campaniile de imunizare a populației, motiv pentru care au făcut presiuni asupra Agenției Europene a Medicamentului să autorizeze cât mai curând vaccinul produs de Pfizer și BioNTech. Ministerul german al Sănătății a solicitat EMA să autorizeze administrarea vaccinului până la data de 23 decembrie și nu până la 29 decembrie cum se anunțase în primă instanță.
Așadar, potrivit anunțului de marți al EMA, decizia va fi luată pe 21 decembrie. Agenția Europeană a Medicamentului vine cu recomandări, decizia finală fiind luată de Comisia Europeană. De obicei, C.E. respectă recomandările venite din partea EMA.
Șefa Comisiei Europene: Probabil că primii europeni vor fi vaccinați înainte de sfârșitul anului 2020!
Într-un mesaj publicat pe Twitter, șefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, salută această veste și spune că în aceste condiții, primii europeni ar putea fi vaccinați înainte de finalul lui 2020.
”Fiecare zi contează – lucrăm la viteză maximă pentru a autoriza vaccinurile COVID-19 care sunt sigure și eficiente. Salut decizia EMA de a discuta despre vaccinul Pfizer / BioNTech înainte de Crăciun. Probabil că primii europeni vor fi vaccinați înainte de sfârșitul anului 2020!”, a scris șefa executivului comunitar.
Vaccinul Pfizer-BioNTech ar putea fi aprobat de Agenția Europeană a Medicamentului pe 21 decembrie. Când vor fi vaccinați primii europeni
Vaccinul anti-coronavirus a fost autorizat până acum de Marea Britanie, Canada, Statele Unite ale Americii, Bahrain, Arabia Saudită și Singapore.
Marea Britanie, SUA și Canada au început deja campaniile de imunizare.
În Regatul Unit, vaccinarea populației a început pe 8 decembrie, cu persoanele vârstnice și cele din categoriile vulnerabile. Prima persoană căreia i-a fost administrat serul anti-COVID-19 al Pfizer / BioNTech este o bunică de 90 de ani.
Marți, 14 decembrie, a luat startul și vaccinarea americanilor. O asistentă care lucrează într-o secție de terapie intensivă a unui spital din New York este prima persoană din SUA care a fost vaccinată.
Valeriu Gheorghiță: Probabil că între Crăciun și anul nou vor fi livrate primele doze de vaccin în România
În România, primele doze de vaccin ar putea fi administrate în acest an, între Crăciun și Revelion, după cum a anunțat, marți, medicul Valeriu Gheorghiță, coordonator al campaniei naționale de vaccinare anti-coronavirus.
”Probabil că între Crăciun și anul nou vor fi livrate primele doze de vaccin în România și vom putea începe efectiv activitatea de vaccinare destinatăîn primul rând personalului medical din spitalele din linia întâi”, a spus Valeriu Gheorghiță, la Digi 24.