Liderul-social democrat Marcel Ciolacu a declarat că PSD a depus la Biroul Electoral Central o solicitare de renumărare a voturilor pentru Primăria Sectorului 1. Acolo, atât candidatul PSD, Dan Tudorache, cât și Clodilde Armand, candidatul USR-PLUS susținut de PNL, s-au anunțat ca fiind câștigătorii cursei electorale. Echipa alianței mai acuză că s-a încercat o fraudare a procesului electoral în favoarea lui Tudorache. Ciolacu a catalogat drept „o tâmpenie” idee că PSD ar fi putut frauda alegerile. „E posibil să fi fost introduse eronat în soft-ul BEC-ului anumite procese verbale”, a precizat președintele PSD.
Luni seară, Marcel Ciolacu a afirmat că, potrivit numărătorii paralele a PSD, candidatul social-democrat Dan Tudorache este cel care a câștiga Primăria Sectorului 1, având un avans de 200 de voturi față de principala sa contracandidată, Clotilde Armand (USR/PLUS-PNL).
„La numărătoarea paralelă a PSD ne dă că domnul Daniel Florea (de fapt Dan Tudorache – n.r.) a câştigat alegerile cu 200 şi ceva de voturi, şi atunci ne întrebăm: ”Dom-le, e posibil să fi fost introduse eronat în soft-ul BEC-ului anumite buletine de vot, anumite procese verbale şi avem acest drept să vedem aceste lucruri”. S-a depus plângere la BEC ca să fie iarăşi numerotate, iarăşi numărate toate voturile”, a declarat Marcel Ciolacu, la RTV.
El a spus apoi că la BEC se va verifica dacă au fost introduse corect procesele verbale: „E posibil să fi fost introduse eronat în soft-ul BEC-ului anumite procese verbale”.
Social-democratul a mai spus că i se pare „o tâmpenie” ideea conform căreia PSD ar fi putut frauda scrutinul.
„Ce să falsifici? Copii după procesele verbale? Originalele sunt la BEC”, a mai afirmat Ciolacu.
„S-au dus acele vremuri de tristă amintire în care, din informaţiile mele, campioni erau PDL-ul. E o problemă de introducere a unor date într-un sistem”, a mai ținut să precizeze președintele PSD.
Potrivit datelor parțiale centralizate de BEC, după numărarea a 93,69% dintre voturi, Clotilde Armand, candidatul USR-PLUS susținut de PNL, este cea care a câștigat Primăria Sectorului 1. Ea a obținut 41,32% din voturile exprimate, pe când Dan Tudorache de la PSD a câștigat doar 39,46%.
Clotilde Armand a afirmat anterior că are peste 1.000 de voturi avans în fața lui Tudorache, dar acesta din urmă a pretins că el a câștigat cu peste 200 de voturi în plus.
Armand a acuzat și o tentativă de fraudă a procesului electoral. Ea a spus că Tudorache, care este încă primar al Sectorului, s-a folosit de angajați de la Direcția de Salubrizare în încercarea de a întoarce scorul în favoarea sa.
Ea a sesizat Poliția că în Primăria Sectorului 1 cineva a dus mai multe procese-verbale de la Biroul Electoral, cu rezultatele alegerilor de duminică. Agenții au dus la audieri mai multe persoane și au sigilat o încăpere.