Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, în vârstă de 66 de ani, a contractat o formă gravă de pneumonie. Ca urmare a bolii cu care se confruntă, aceasta a fost nevoită să își amâne toate deplasările din următoarele două săptămâni, potrivit Agerpres.
„Preşedinta şi-a anulat întâlnirile externe pentru primele două săptămâni din ianuarie”, a declarat un purtător de cuvânt al executivului comunitar.
Printre deplasările anulate se află o călătorie în oraşul polonez Gdansk, cu ocazia preluării preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene de către Polonia, la data de 1 ianuarie. Vizita urmează să fie reprogramată pentru o dată ulterioară.
În următoarea perioadă, Ursula von der Leyen îşi va desfăşura „activitatea oficială” în oraşul Hanovra, situat în centrul Germaniei.
„Dacă totul merge bine, preşedinta va fi deplin vindecată la jumătatea lunii”, a precizat purtătorul de cuvânt citat anterior.
În vârstă de 66 de ani, Ursula von der Leyen se află la conducerea Comisiei Europene de la 1 decembrie 2019.