Uraganul Rafael va ajunge în Cuba în această noapte. Populația deja suferă din cauza crizei de energie și resurse

Publicat: 04 11. 2024, 23:46
Sursa foto: Freepik/ @freepik

Cuba se află din nou sub amenințări climatice severe. Autoritățile au anunțat că uraganul Rafael se îndreaptă rapid spre regiune, iar momentul critic va fi în noaptea de marți spre miercuri.

66.000 de persoane au fost evacuate

Țara se confruntă deja cu o criză energetică devastatoare, iar această nouă furtună, care, potrivit meteorologilor, va avea forța unui uragan de categoria 1, ar putea agrava situația precară a milioanelor de locuitori, care se confruntă cu pene de curent și lipsuri severe de resurse din cauza uraganului Oscar care a lovit puternic ţara în urmă cu doar două săptămâni, informează Reuters, citat de Agerpres.

Centrul Naţional pentru Uragane (NHC) din Statele Unite a anunţat luni dimineaţă că acea depresiune atmosferică va deveni cel mai probabil o furtună tropicală, care va fi denumită „Rafael” şi care urmează să treacă peste Jamaica în noaptea de luni spre marţi şi să se năpustească apoi asupra Cubei cu forţa unui uragan de categoria 1 în noaptea de marţi spre miercuri.

Insula a suferit în octombrie un colaps al reţelei sale naţionale de electricitate, lăsând aproximativ 10 milioane de persoane fără curent electric timp de mai multe zile.

Cuba suferă deja din cauza unui colaps al rețelei electrice

Mulţi dintre locuitorii insulei se confruntă în continuare cu pene zilnice de curent, care durează câteva ore, din cauza deficitului de energie electrică.

Uraganul Oscar a atins uscatul în Cuba aproximativ în acelaşi moment cu colapsul reţelei electrice naţionale, dând o lovitură grea ce a secătuit resurse preţioase într-o ţară care suferă deja din cauza penuriilor de alimente, carburant şi medicamente.

Duminică, autorităţile cubaneze au declarat că au evacuat peste 66.000 de persoane din estul îndepărtat al ţării, în provincia Guantanamo, înainte de sosirea anticipată a ploilor abundente şi a inundaţiilor la începutul acestei săptămâni.