Uraganul Helene a provocat decese și dezastru în prima zi de când a ajuns în SUA. Ce e mai rău încă n-a trecur

Publicat: 27 09. 2024, 11:53
Sursa foto: Freepik/ @freepik

Uraganul Helene traversează Georgia spre Tennessee, după ce a devastat Florida cu vânturi puternice și inundații extreme. Furtuna a atins ajuns în regiunea Big Bend din Florida – cel mai puternic uragan care a ajuns în acea zonă vreodată – cu viteze a rafalelor de vânt de 225 km/h.

O persoană a fost ucisă în Florida în urma căderii unui semn rutier, în timp ce alte două persoane au murit în Georgia

Drumurile și casele sunt sub apă, o familie a descris cum a trebuit să înoate din casă după ce apa a urcat foarte rapid și le-a ajuns până la umeri.

Helene a fost retrogradată acum la o furtună de categoria 1, dar oficialii spun că încă mai poate să „pună în pericol viața” și au îndemnat oamenii să se adăpostească, anunță BBC.

O actualizare de la Centrul Național pentru Uragane spune că uraganul se deplasează mai departe în Georgia. Se spune că două stații meteo din sudul Georgiei au raportat recent rafale de vânt de peste 145 km/h.

Garda de Coastă a SUA a salvat joi un bărbat și pe câinele său, care navigau la 25 de mile în largul coastei insulei Sanibel din Florida, în timpul uraganului Helene.

Bărbatul a sunat pe canalul de urgență pentru radiourile marine – după ce barca sa de 11 metri a întâmpinat niște probleme și a început să ia apă, a spus Garda de Coastă a SUA la X.

Cea mai distructivă caracteristică a furtunii pe măsură ce se deplasează spre interior vor fi ploile intense, pe măsură ce se împinge spre nord-est prin Georgia, Tennessee și în Kentucky.

Peste 1,3 milioane de case au rămas fără curent în Florida, potrivit site-ului de urmărire poweroutage.us. Pentru context, Florida are o populație de aproximativ 22 de milioane de oameni.

Alți 460.000 de clienți din Georgia, 67.000 din Carolina de Sud și 20.000 din Carolina de Nord au rămas fără, adaugă site-ul.
Anterior, oficialii au avertizat că copacii și liniile electrice doborâți ar putea cauza întreruperi de curent.

Cu ploi mai mult decât abundente în unele părți din Georgia și Carolina de Sud, inundațiile rapide și alunecările de teren vor fi principala preocupare departe de zonele de coastă în următoarele 24 de ore iar ceea ce e mai rău încă n-a trecut.