Ministerul Afacerilor Externe a emis joi, 6 aprilie, două atenționări de călătorie referitoare la Ungaria și Bulgaria. În aceste două țări au fost anunțate o serie de restricții de circulație în perioada următoare.
Ca o continuare a atenționării de călătorie de ieri, MAE informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Ungaria că autoritățile ungare au emis informații actualizate despre restricțiile de circulație pentru camioanele de mare tonaj (peste 7,5t) pentru perioada 7-10 aprilie 2023, cu ocazia sărbătorilor pascale.
Interdicția de circulație a camioanelor în perioada sărbătorilor pascale se va aplica după cum urmează:
Ridicarea parțială a interdicției de circulație a camioanelor va avea loc între orele 22:00 și 6:00, noaptea, în zilele afectate de restricție.
Pentru mai multe informații în ceea ce privește restricția de circulație a camioanelor de mare tonaj pot fi consultate la https://www.utinform.hu/en/static/kamionstop.
Cetățenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale misiunii diplomatice a României la Budapesta: +3613847689, Consulatului General al României la Szeged: +3662424431 și Consulatului General al României la Gyula: +3666464579, +3666477147, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center, în regim de permanență.
De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie şi numerele de telefon de permanență ale Ambasadei României în Ungaria +36305356912, Consulatului General al României la Szeged +36306777980 și Consulatului General al României la Gyula +36306357181.
Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor web: http://budapesta.mae.ro, http://szeged.mae.ro, http://gyula.mae.ro, www.mae.ro şi reamintește faptul că cetăţenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziţie aplicaţia „Călătoreşte în siguranţă” (http://mae.ro/app_cs), care oferă informaţii şi sfaturi de călătorie.