Unul dintre piloţii avionului dispărut a încercat să iniţieze un apel telefonic înainte de dispariţie
Unul dintre piloţii avioanului Boeing 777 dispărut din 8 martie a încercat să iniţieze un apel telefonic cu puţin timp înainte de dispariţia aeronavei, au anunțat anchetatorii, potrivit Daily Mail.
Fariq Abdul Hamid a încercat să dea un telefon chiar înainte ca avionul să dispară de pe radare. Apelul nu a continuat, probabil din cauza faptului că avionul se îndepărta rapid de releele telefonice.
14 avioane şi 14 nave caută epava avionului dispărut într-o nouă zonă de aproape 50 de kilometri pătraţi, la aproximativ 2.250 de kilometri distanţă de coasta de nord-vest a Australiei. Deşi, potrivit fabricanţilor, bateriile cutiilor negre nu ar mai funcţiona pentru că au expirat cele 30 de zile de garanţie, autorităţile australiene susţin că mai există încă speranţă.