Unui profesor i s-a dat voie să continue să predea, deși a bătut o studentă care îi era iubită (FOTO)

Publicat: 12 08. 2016, 17:28
Foto: independent.co.uk

Unui profesor i s-a dat voie să continue să predea, deși a fost condamnat pentru că a bătut o fostă studentă cu care avea o relație, informează The Independent.

Lee Salter, lector specializat în media și comunicare la Universitatea din Sussex, a rămas angajat al instituției și după ce a fost găsit vinovat pentru agresarea lui Allison Smith, o studentă de 24 de ani.

Smith fusese lovită peste față, doborâtă la pământ și călcată în picioare. Mai mult, ea a spus că i s-a turnat sare în ochi și urechi. Salter a fost pus sub acuzare pe 20 iunie și, în ciuda numeroaselor apeluri făcute către universitate de a fi dat afară, el a continuat să predea după programul obișnuit.

Foto: independent.co.uk

Când The Independent a contactat instituția acum două săptămâni, un purtător de cuvânt a susținut că Salter a rămas angajat. Prin aceasta, publicația înțelege că profesorul a putut continua să predea.

Doar după ce The Independent a continuat să adreseze întrebări, o sursă din cadrul procesului a susținut că statutul profesorului în cadrul instituției s-a ”schimbat” în sensul că a fost suspendat de la cursuri. Totuși, Universitatea din Sussex nu a putut confirma acest lucru în scris.

Foto: independent.co.uk

Salter a pledat nevinovat, dar tot a primit o pedeapsă de 22 de săptămâni de închisoare, suspendată pentru 18 luni, un ordin de a munci 150 de ore în folosul comunității și interdicția de a contacta victima. El a atacat decizia instanței.

Pentru The Independent, Smith a descris ”trauma fizică și emoțională extremă” prin care a trecut în timpul relației de un an cu profesorul. Ea a spus că Universitatea știa despre relația lor și că i-a sfătuit să fie ”discreți”, dat fiind că ambii erau adulți.

După ce a fost bătută, fata a vrut să primească ajutor în cadrul instituției, dar nu l-a primit. Consilierii care au sprijinit-o pe parcursul procesului au susținut că instituția a arătat ”o îngrijorătoare lipsă de interes față de siguranța și bunăstarea studenților”.

Foto: independent.co.uk

În timpul celor zece luni dintre reținere și condamnare, Salter a continuat să predea, a admis Universitatea, în timp ce Smith susține că a fost atât de traumatizată încât îi era frică și să iasă din casă.

Decizia de a-i permite acestuia să continue să predea încalcă tocmai regulile Universității, potrivit cărora ”angajații și studenții se supun procedurilor disciplinare care, printre altele, interzic comportamentul violent”.

”Universitatea va lua măsuri disciplinare conform procedurilor împotriva oricărei persoane care se comportă de o manieră violentă inclusiv, dacă va fi necesar, excluderea imediată a agresorului din campus”, se mai arată în regulament.

Descris de Smith ca fiind un ”bărbat manipulator și crud”, Salter ar fi avut relații în trecut și cu alte studente. Ea a mai susținut că profesorul s-a prezentat în instanță însoțit de o altă studentă, de la data aceasta de la Universitatea din Brighton.