Universitățile europene au coborât în clasamentul universităților din lume publicat miercuri de Times Higher Education (THE), fiind depășite de cele din Asia.
Europa are în prezent 91 dintre cele mai bune 200 de universități din lume, în scădere de la 99 în 2019, iar multe dintre cele care rămân în top 200 sunt în declin. Tendința este vizibilă în special în Europa de Vest.
Europa obișnuia să fie continentul cel mai reprezentat în THE World University Rankings. Cu toate acestea, pentru al doilea an consecutiv, Asia este cel mai reprezentat continent.
În ultimii cinci ani, Asia a contribuit cu cele mai multe universități nou intrate în clasament.
Dintre cele 211 universități incluse în clasament pentru prima dată de la ediția din 2021, 60 % provin din Asia și 17 % din Europa, scrie Agerpres.
Cea mai bună instituție de învățământ superior din lume este Universitatea Oxford (Anglia, Marea Britanie), care s-a menținut pe primul loc pentru o perioadă record de nouă ani la rând.
Massachusetts Institute of Technology (SUA) este a doua universitate din lume cel mai bine clasată, iar pe locul al treilea se află Universitatea Harvard (SUA).
În Europa, Suedia prezintă cea mai mare rată de îmbunătățire dintre toate națiunile din clasament (31%), cu cel puțin 10 universități clasate, în timp ce Danemarca are o universitate în top 100, Universitatea din Copenhaga (locul 97, în creștere cu șase locuri față de anul trecut).
În Europa, țările cel mai bine reprezentate sunt aproape toate din Europa de Vest. Regatul Unit are 107 universități clasificate, Italia și Spania câte 55, iar Franța și Germania câte 50.
În acest al 21-lea an al clasamentului au fost clasate 2 092 de universități – față de 1 907 anul trecut – din 115 țări și regiuni, ceea ce îl face cel mai global și cuprinzător clasament universitar din lume.
THE World University Rankings 2025 evaluează universități cu activitate intensivă de cercetare pe baza a 18 indicatori de performanță, care sunt împărțiți în cinci piloni, acoperind misiunile lor principale de predare, cercetare, transfer de cunoștințe și internaționalizare.
Germania, Regatul Unit și Italia au cele mai bune scoruri privind calitatea cercetării de pe continent. Regatul Unit este lider pe continent în ceea ce privește perspectivele internaționale, urmat de Franța și Germania. Franța, Germania și Italia devansează Marea Britanie în ceea ce privește scorul industriei, reflectând o colaborare mai strânsă între sectoarele lor de învățământ superior și industrie.