Uniunea Europeană recrutează foști jurnaliști și ofițeri de presă care să contracareze propaganda anti-occidentală a Rusiei

Publicat: 19 04. 2015, 10:30

Serviciul diplomatic al Uniunii Europene recrutează noi experți care au rolul de a dejuca propaganda anti-occidentală a Rusiei. Aceștia vor fi angajați inițial pe o perioadă de un și vor avea un salariu de cel puțin 4.350 euro pe lună, pe care îl vor primi de la țara care îi va propune.

Persoanele angajate pe acest post, trebuie să vorbească limba rusă și să „analizeze/monitorizeze modul în care sunt prezentate politicile UE” în presa de limbă rusă, să fi fost foști jurnaliști sau ofițeri de prsă și să cunoască ”social media”.

În plus, aceștia vor pregăti „materiale” de presă în rusă.

Rolul celor care vor ocupa acest post, este „corectarea si verificarea dezinformarilor/miturilor”, potrivit fișei postului, care a fost transmisă ambasadelor statelor UE la Bruxelles pe 20 martie, notează EUobserver, citat de Hotnews.

Jobul va implica de asemenea „elaborarea și actualizarea regulată a ”poziției” UE, prin mesaje cheie/ linii de urmat, articole, editoriale, fișe informative și infografice, cu accent pe comunicarea beneficiilor EaP (Eastern Partnership – n.r.)”.

EaP este o politică a UE ce vizează legături politice și comerciale mai strânse cu șase foste țări sovietice.

Proiectul se explică în contextul în care în luna martie, liderii UE au cerut Serviciului european de acțiune externă să „contracareze campania continuă de dezinformare a Rusiei”.