Uniunea Europeană a lansat, miercuri, un newsletter săptămânal pentru a contracara atacurile mediatice care dezinformează lansate din partea Rusiei. Kremlinul este acuzat că folosește mass-media pentru a propaga informații false și a-și promova propria versiune despre evenimente.
Scopul newsletter-ului este de a arăta ”publicului european marea cantitate de astfel de atacuri de dezinformare care îl au drept țintă în fiecare zi”, potrivit Agerpres.
Totodată, prima ediție a newsletter-ului conține peste 40 de incidente identificate în luna octombrie. Acestea rezumă relatările respective din media și oferă informații pentru dezmințirea lor.
Relatările provin din presa rusească, printre care se află și agenția Sputnik, deținută de guvern. Scopul acesteia este de a combate ”propaganda occidentală”. Un alt instrument mediatic folosit de Moscova pentru propagandă este și Russia Today, un post de televiziune finanțat de stat și care emite în câteva limbi pentru publicul din vest-ul Europei.
Exemple de astfel de relatări sunt știrea că Letonia ar putea reintroduce serviciul militar obligatoriu, informația conform căreia că SUA vor să distrugă Federația Rusă cu o singură lovitură de proporții uriașe și comentarii care legau guvernul ucrainiean de Statul Islamic și alte grupări jihadiste.