Uniunea Europeană condamnă atacurile israeliene asupra forțelor de menținere a păcii ONU din Liban: „Este absolut inacceptabil”

Publicat: 14 10. 2024, 15:44
Înaltul reprezentant al UE pentru afaceri externe și politică de securitate, Josep Borrell. Foto: Hepta.ro / DPA Images / Jan Van De Vel

Uniunea Europeană a condamnat atacurile Israelului în Liban asupra forțelor de menținere a păcii ONU și a respins acuzațiile conform cărora secretarul general al ONU, António Guterres, este responsabil pentru obstrucţionarea armatei israeliene, relatează AP, citat de The Guardian.

Borrell a subliniat că consiliul de securitate al ONU decide dacă forțele de menținere a păcii UNIFIL ar trebui mutate

Șaisprezece țări UE contribuie la forța de menținere a păcii UNIFIL. Șeful UE pentru politică externă, Josep Borrell, a spus că „munca lor este foarte importantă. Este absolut inacceptabil să ataci trupele Națiunilor Unite.”

Cinci militari ai trupelor de menținere a păcii au fost răniți în recentele atacuri, majoritatea fiind atribuite forțelor israeliene.
Vorbind la Luxemburg, înainte de a prezida discuțiile dintre miniștrii de externe ai UE, Borrell a subliniat că consiliul de securitate al ONU decide dacă forțele de menținere a păcii UNIFIL ar trebui mutate, „deci nu dați vina pe secretarul Guterres”.

Benjamin Netanyahu a cerut duminică UNIFIL să țină seama de avertismentele Israelului de evacuare, acuzându-i că „oferă un scut uman” lui Hezbollah. Într-un videoclip adresat lui Guterres, căruia i s-a interzis intrarea în Israel, Netanyahu i-a spus șefului ONU „să scoată (UNIFIL) din zona de pericol”.

Chiar și ministrul de externe austriac Alexander Schallenberg, a cărui țară este unul dintre cei mai puternici susținători ai Israelului din Europa, a declarat că atacurile sunt „pur și simplu inacceptabile” și că UNFIL nu va pleca. „Nu, nu se vor retrage. Da, vor continua să-și îndeplinească mandatul. Și da, cerem fiecărei părți să respecte acest mandat și să respecte securitatea și siguranța căștilor noastre albastre”, a spus el reporterilor.