Premierul ungar Viktor Orban le-a declarat unor diplomați americani că vrea ca Ungaria să fie ”neutră precum Austria”. Asta chiar în contextul în care Washingtonul presează pentru o linie mai dură în raport cu China și Rusia. Astfel cresc tot mai mult temerile că acest aliat al Statelor Unite se depărtează tot mai mult de politica de până acum, se arată într-un articol The Wall Street Journal.
Consilieri ai premierului ungar au afirmat că Orban vrea ca Ungaria să ajute în continuare NATO cu trupe și că apreciază contribuția alianței la securitatea țării. Totuși, un oficial ungar a susținut că Orban nu este deloc de acord cu presiunile americanilor menite să diminueze influența Moscovei și a Beijingului în Europa.
Liderul de la Budapesta s-ar fi pronunțat în acest sens luna trecută, în cadrul unei întrevederi cu ambasadorul american în Ungaria.
În ultimele săptămâni, Statele Unite au încercat să convingă ceilalți membri NATO să facă pași mai importanți în contracararea spionajului cibernetic chinez. Washingtonul a mai încercat în ultimele luni să obțină sprijinul partenerilor din alianță pentru o susținere mai consistentă aUcrainei în confruntarea cu Federația Rusă. Premierul Viktor Orban s-a opus ambelor demersuri. Asemenea altor lideri europeni, el i-a chemat pe chinezi să investează în infrastructura de internet a Ungariei. De asemenea, el a împiedicat NATO să organizeze reuniuni la nivel de minister cu Ucraina deoarece, susține guvernul său, vrea ca în școlile din Ucraina să fie predate mai multe ore de limba maternă pentru minoritatea ungară de acolo.