Ungaria va bloca următoarea tranşă de sprijin militar al UE pentru Ucraina, dacă Kievul nu va scoate banca maghiară OTP de pe lista sponsorilor războiului

Ungaria va bloca următoarea tranşă de sprijin militar al UE pentru Ucraina, dacă Kievul nu va scoate banca maghiară OTP de pe lista sponsorilor războiului
foto: facebook Szijjártó Péter

Săptămâna aceasta, Ungaria a blocat o propunere de alocare a încă 500 de milioane de euro dintr-un fond administrat de UE, Facilitatea Europeană pentru Pace, ca ajutor militar pentru Ucraina.

Principalul motiv al blocadei sale ar fi fost includerea de către Ucraina a băncii OTP pe lista neagră

În justificarea acestei acţiuni, Ungaria a cerut garanţii că şi alte regiuni, precum Balcanii sau Africa de Nord, vor primi bani din acest fond.

Însă diplomaţii UE de la Bruxelles au declarat că, în spatele uşilor închise, Ungaria a precizat că principalul motiv al blocadei sale a fost includerea de către Ucraina a băncii OTP pe lista neagră a entităţilor sancţionate.

„Nu putem da undă verde atât timp cât OTP rămâne pe lista neagră”, a declarat Peter Szijjarto. „Acelaşi lucru este valabil şi pentru sancţiuni”, a adăugat şeful diplomaţiei de la Budapesta.

Oficialii UE au declarat că lucrează pentru a rezolva problema, încercând să stabilească dacă Kievul a pus pe lista neagră întreaga bancă sau doar filiala sa din Rusia.

„Vom vorbi cu ucrainenii şi vom vorbi cu statele membre (ale UE), inclusiv cu Ungaria”, a declarat pentru Reuters un oficial UE de rang înalt, sub rezerva anonimatului.

Până în prezent, UE a cheltuit în total 3,6 miliarde de euro ca sprijin militar acordat Ucrainei din fondurile Facilităţii Europene pentru Pace (EFP).

Ungaria, care este membră a UE, dar şi a NATO, a refuzat să furnizeze echipament militar vecinilor săi şi, de asemenea, a criticat în repetate rânduri sancţiunile UE împotriva Rusiei, deşi în cele din urmă a sprijinit toate măsurile convenite până în prezent.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:49 - Bode, banc cu PSD: „Cum deosebești la garderobă haina unui PSD-ist de celelalte?” (VIDEO)
23:42 - Doi medici de la un spital din Iași, bănuiți că ar consuma droguri în timpul gărzilor. Ambii sunt vizați într-o anchetă DIICOT
23:15 - Parlamentul a votat un proiect de lege care scutește de impozit câștigurile din cryptomonede. Biriș: „Probabil sunt destul de mulți care și-au luat șpăguțele prin bitcoin” (VIDEO)
22:58 - Vânzarea a peste 1000 de produse alimentare a fost oprită temporar de ANPC. Ce nereguli au sesizat comisarii
22:36 - Profesorul de economie Cristian Păun: Când politicienii îți spun ”stai liniștit în banca ta”, tre’ să sari ca ars. Discursul lor se va schimba radical după alegeri. Românii să fie cumpătați, că vin vremuri grele (VIDEO)
22:31 - Ce rețete neobișnuite a pregătit Meghan Markle cu ocazia Zilei Recunoștinței. „Vei fi regele sau regina burților fericire”
22:11 - Nicușor Dan, întrebat cu cine va vota la prezidențiale: „O să votez cu unul dintre ei” / „În momentul de față, îl avem sigur pe Marcel Ciolacu în turul 2” (VIDEO)
21:48 - Nicușor Dan: Referendumul nu va duce la desființarea sectoarelor. E o reechilibrare de putere între PMB și primăriile de sector / Bucureștiul anual acumulează deficit de dezvoltare pentru că nu pune bani în proiecte mari (VIDEO)
21:43 - Nicușor Dan îi îndeamnă pe bucureșteni să voteze și la referendum: “De trei ori DA!”/ „Ca primar, o să insist să avem niște standarde de cost, astfel încât lucrurile să fie cât mai echilibrate între sectoare” (VIDEO)
21:33 - Drama românilor din Valencia, la o lună după ce furtuna a distrus tot. „Nu mă gândeam că în Spania nu primeşti ajutor imediat”