Ungaria trebuie să schimbe UE, nu să o părăsească, spune Viktor Orban

Publicat: 18 11. 2023, 21:30
Foto: Hepta.ro / DPA Images / Marton Monus

Ungaria trebuie să spună „nu” actualului model european construit la Bruxelles, a declarat premierul Viktor Orban, sâmbătă, la congresul Fidesz de la Budapesta la care a participat și liderul UDMR, Kelemen Hunor, transmite Reuters.

UE trebuie mai degrabă schimbată decât abandonată, spune Viktor Orban

Premierul Ungariei a reiterat opoziția guvernului său în ceea ce privește începerea discuțiilor cu Ucraina pentru aderarea la UE.

„Corectarea promisiunii greșite (pe care a făcut-o Bruxelles-ul) de a începe discuțiile (cu Ucraina pentru aderarea la UE) va fi, de asemenea, sarcina noastră, deoarece Ucraina este acum la ani lumină de UE”, a spus Viktor Orban, menționând totodată că se va împotrivi încercărilor UE de a reloca migranți în Ungaria.

Viktor Orban, care a fost blocat într-o dispută cu UE în privința fondurilor europene înghețate din cauza derapajelor guvernamentale, declara în această săptămână că strategia europeană de a trimite bani și ajutor militar pentru Ucraina a eșuat, precum și că se opune începerii negocierilor de aderare cu Ucraina.

Ucraina, care și-a exprimat intenția de a adera la UE la câteva zile după invazia militară a Rusiei, vede intrarea în blocul comunitar drept o prioritate. Nu se știe deocamdată dacă începerea discuțiilor de aderare va fi agendă la summitul Consiliului European din decembrie.

Decizia de a invita Ucraina la discuții este în pericol, recunoștea un oficial UE vineri, invocând opoziția manifestată de Ungaria drept unul dintre motive.