Gazprom a anunțat, miercuri, că a primit acordul definitiv din partea Ungariei pentru a construi pe teritoriul său gazodctul South Stream. Prin acesta, Rusia va oferi gaz către Uniunea Europeană prin Marea Neagră.
Vicepreședintele Alexandr Medvedev a semnat acordul pentru tronsonul de 229 kilometri de pe teritoriul maghiar cu ocazia unei vizite în Ungaria, scrie un comunicat Gazprom, citat de AFP.
Ungaria devine astfel a doua țară care acordă definitiv undă verde acestui proiect, la două zile după Serbia.
În ianuarie, Gazprom anunțase că lucrările, care urmau să înceapa în 2013, vor fi devansate pentru decembrie 2012, așa cum cerea Vladimir Putin, pe atunci prim ministru, la sfârșitul anului 2011.
Gazoductul, cu o lungime de 3.600 km, ar urma să alimenteze Europa occidentală, în special Grecia și Italia, tranzitând Marea Neagră și Balcanii.
Acest gazoduct ar permite Rusiei să ocolească Ucraina, principala țarp de tranzit, dar conflictele tarifare ale Kievului cu Moscova au antrenat înteruperi temporare ale livrărilor către țările UE.