Ungaria se pregătește pentru un potenţial aflux de refugiaţi din Ucraina

Ungaria se pregătește pentru un potenţial aflux de refugiaţi din Ucraina

Membri ai Grupului de la Vişegrad, inclusiv Ungaria, monitorizează situaţia din Ucraina, acordând o atenţie specială minorităţii maghiare, a declarat Andras Giro-Szasz, un purtător de cuvânt al Guvernului.

Ungaria este pregătită atât la nivelul serviciului de sănătate, cât şi la al celui pentru refugiaţi, să facă faţă unui potenţial aflux de refugiaţi, în urma violenţelor din Ucraina, a adăugat oficialul.

Cel puţin 25 de persoane au fost ucise, iar alte câteva sute au fost rănite în confruntări între poliţie şi demonstranţi antiguvernamentali, la Kiev.

Preşedintele ucrainean, Viktor Ianukovici, a decretat joi zi de doliu naţional în Ucraina, în urma protestelor violente din ultimele 24 de ore.

Drapelele vor fi coborâte în bernă pe clădirile oficiale, în timp ce concertele şi competiţiile sportive vor fi anulate.
 

Urmăriți B1TV.ro și pe
`