Ungaria revine asupra deciziei de suspendare a regulamentului Dublin III

Publicat: 24 06. 2015, 19:03
Foto: revista22.ro

Ungaria a revenit asupra deciziei de a suspenda o reglementare-cheie a UE referitoare la imigranți (Detalii AICI) și cererile de azil și cere partenerilor săi să dea dovadă de „răbdare”.

Ministrul de externe, Peter Szijjarto, a discutat cu omologul său austriac, Sebastian Kurz, în legătură cu reglementarea care poartă numele de „Dublin III” și l-a informat că Ungaria nu suspendă nicio reglementare a Uniunii Europene.

Maghiarul i-a cerut austriacului să aibă „răbdare” înainte de a trimite înapoi în Ungaria noi refugiați, conform digi24.ro.

Cei doi au căzut de acord să solicite UE „o atenție sporită față de ruta Balcanilor de Vest pe care o folosesc refugiații clandestini”.