Ungaria recunoaște că participă la pregătirea militarilor ucraineni

Publicat: 07 03. 2023, 22:08
Foto: Hepta.ro / Zuma Press / Sergei Chuzavkov

Ministerul ungar al apărării a recunoscut pentru publicația 24.hu că participă la pregătirea militarilor ucraineni, ca urmare a declarației făcute luni de ministrul slovac de resort, Jaroslav Nad, care susținea că soldații Ucrainei sunt antrenați și în Ungaria, transmite G4Media.ro.

Ministerul apărării din Ungaria recunoaște că participă la pregătirea militarilor ucraineni

În răspunsul pentru publicația ungară, ministerul a spus că Ungaria este în continuare „de partea păcii”.

„Poziția Ungariei nu s-a schimbat: suntem de partea păcii și nu susținem niciun pas care să ducă la escaladarea războiului – de aceea nu trimitem arme sau soldați în Ucraina. Cu toate acestea, ca țară vecină, în cadrul celei mai mari acțiuni umanitare din istoria Ungariei, Ungaria îi ajută pe cei aflați în necazuri și pe cei care au nevoie de ajutor, în spiritul acestuia, am asistat la îngrijirea spitalicească a soldaților ucraineni răniți, iar Forțele armate maghiare participă și la pregătirea profesioniștilor medicali militari ucraineni în scopuri umanitare”, susține Ministerul ungar al apărării.

Ministrul slovac al apărării, Jaroslav Nad, vorbise despre acest rol discret al Ungariei cu ocazia unui eveniment din estul Slovaciei.

Ungaria a fost criticată adesea pentru politica aparent duplicitară pe care a adoptat-o în contextul războiului din Ucraina. De altfel, renumita publicație Politico îl acuza pe Viktor Orban că îi spune Ucrainei să renunțe și că este de părere că Vladimir Putin nu va pierde, iar timpul este de partea Rusiei.

„Lideri politici din guvernul Ungariei vorbesc adesea despre promovarea păcii, dar – de la condamnarea sancțiunilor până la îmbrățișarea propunerilor rusești `de încetare a focului` – continuă să promoveze politicile susținute de Putin (…). Ne alăturăm apelului guvernului ungar pentru pace, dar aceste apeluri ar trebui îndreptate către Vladimir Putin”, declara David Pressman, ambasadorul american în Ungaria.