Responsabili ai Poliției din Ungaria au anunțat vineri că a început să recruteze patrule de „vânătoare de frontieră” pentru a le desfăşura la graniţe împotriva imigraţiei ilegale.
Comandantul adjunct al poliţiei naţionale, Csaba Tarcsa, a precizat că „Vânătorii de frontieră” vor reprezenta o unitate independentă în cadrul poliţiei şi vor dispune de 14 companii staţionate în judeţul Bacs-Kiskun. De asemenea, vor dispune de alte şase în Csongrad-Csanad şi câte una în Bekes, Hajdu-Bihar şi Szabolcs-Szatmar-Bereg (la graniţele Ungariei cu România, Ucraina și Serbia), conform agenției MTI și Agerpres.
În plus, ministrul de externe al Ungariei, Peter Szijjarto, a specificat joi că graniţa sudică a Ungariei este „practic sub asediu din cauza imigraţiei ilegale”, a spus el după o întâlnire la Viena cu omologul său austriac Alexander Schallenberg.
De asemenea, el a precizat recent că noi valuri de migraţie declanşate de foamete ar putea crea o presiune fără precedent asupra Europei.
UE trebuie să se pregătească pentru valurile de migranți forțați să își părăsească țările de origine din cauza crizei alimentare agravate de războiul din Ucraina, a avertizat luni șefa interimară a Frontex, Agenția Europeană pentru Poliția de Frontieră și Garda de Coastă, transmite AFP preluată de Barron`s.
Situația refugiaților din Ucraina este gestionată bine, însă „trebuie să ne pregătim și pentru refugiați care vin din alte zone din cauza securității alimentare”, spune directoarea executivă interimară a Frontex, Aija Kalnaja.
De asemenea, Comisarul european pentru afaceri interne, Ylva Johansson, spune că penuria de alimente și creșterea prețurilor la energie reprezintă riscuri de securitate ce vor face oamenii să își părăsească țările de origine.
„Nu ar trebui să așteptăm până avem o criză la frontierele noastre. Trebuie să acționăm din timp”, a declarat ea într-un dialog cu reporterii.