Ungaria ia în calcul mobilizarea armatei pentru a face față crizei imigranților
Lajos Kosa, un deputat din Fidesz, partid de guvernământ din Ungaria, a declarat că mobilizarea armatei în contextul actualei crize a imigranților este ”necesară și constituțională”, Parlamentul din această țară urmând să dezbată un proiect în acest sens, informează MTI, citată de Mediafax.
„Mobilizarea armatei are rolul de protejare a populaţiei. Şi alte state, precum Austria, Cehia, Danemarca şi Slovacia, au recurs la ajutorul armatelor proprii. Spre deosebire de ceea ce susţin socialiştii şi liberalii, militarii nu vor împuşca imigranţi la frontieră”, a declarat Lajos Kosa.
La rândul său, Adam Mirkoczki, reprezentant al formaţiunii naţionaliste Jobbik, a declarat că susține această inițiativă pentru că necesitatea mobilizării armatei este ”evidentă”:
Parlamentul ungar va dezbate o moțiune care prevede mobilizarea armatei în contextul crizei imigranților.
În replică, opoziţia socialistă şi liberală a susținut că inițiativa este ”neconstituțională”.