Ungaria: Cei patru bărbați reținuți în cazul celor 71 de imigranți găsiți morți compar în faţa justiţiei

Ungaria: Cei patru bărbați reținuți în cazul celor 71 de imigranți găsiți morți compar în faţa justiţiei
Foto: farinside.com

Cei patru bărbați care au fost reținuți în Ungaria pentru implicare în cazul celor 71 de imigranți găsiți morți într-un camion în Austria vor compărea sâmbătă în fața justiției ungare, informează AFP, citată de Mediafax.

După ce camionul cu trupurile neînsuflețite a fost descoperit pe o autostradă din Austria, autoritățile ungare și cele austriece au demarat o anchetă comună, iar Budapesta a reținut trei cetățeni bulgari – proprietarul camionului, care este de origine libaneză, şi cei doi şoferi –  și unul afgan.

 

Hans Peter Doskozil, purtător de cuvânt al poliției austriece, a declarat că aceștia sunt suspectați că fac parte „dintr-o reţea bulgaro-ungară de trafic de persoane”. În urma audierii se va decide dacă bărbații vor fi plasați în arest preventiv. Austriecii au anunțat deja că vor cere extrădarea lor.

Doskozil a mai afirmat că printre cei 71 de imigranți găsiți morți se află 59 de bărbaţi, opt femei şi patru copii, între care o fetiţă în vârstă de unul sau doi ani şi trei băieţi de 8, 9 şi 10 ani. Momentul și cauza decesului nu au fost încă stabilite, dar, cei mai probabil, imigranții au murit asfixiați.

 

De altfel, cancelarul austriac și preșdintele francez au avut o conversație telefonică pe tema crizei refugiaților. Werner Fayman și Francois Hollande „şi-au exprimat determinarea de a lupta cu fermitate împotriva filierelor de traficanţi de persoane şi de a asigura frontierele externe ale Europei”, a anunțat președinția franceză.

Totodată, cei doi oficiali „au făcut apel la aplicarea imediată a deciziilor luate de Consiliul European”, ceea ce înseamnă deschiderea unor centre de primire în Italia şi Grecia şi repartizarea echitabilă a solicitanţilor de azil între statele membre UE. Aceștia au subliniat că este nevoie, în final, de „sistem european unificat de azil şi o politică migratorie comună”.

Secretarul General ONU, Ban Ki-moon, a anunțat la rândul său că va avea loc o reuniune pe această temă cu ocazia Adunării Generale a ONU de la sfârşitul lui septembrie.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`