Ungaria, Cehia și Slovacia își redeschid granițele pentru deplasări de cel mult 48 de ore
Șeful diplomației ungare, Peter Szijjarto, a anunțat că Ungaria, Cehia şi Slovacia îşi vor redeschide frontierele comune, începând de la miezul nopţii de marţi spre miercuri,pentru cetăţenii acestor state, însă deplasările se vor face înanumite condiţii,relateazăReuters.
Mai precis, ungurii, slovacii şi cehii vor putea trece frontiera pentru deplasări de cel mult 48 de ore, fără a mai fi nevoiți să stea în carantină sau în izolare în contextul crizei epidemice declanșate de noul coronavirus, se arată comunicatul transmis presei locale.
”Aceasta va fi posibil fără teste sau carantină”, a precizat premierul ceh Andrej Babis într-o postare peTwitter.
Vor fi permise deplasările de cel mult 24 de ore
În cazul în care o persoană va petrece mai mult de 48 de ore de şedere, aceasta va putea reveni în ţara de origine numai după ce va efectua un test care va indicat faptul că nu a fost infectat cu coronavirus sau după ce va sta în carantina obligatorie timp de 14 zile.
De asemenea, cetăţenii ungari vor putea să călătorească în Cehia prin Slovacia, însă nu se vor putea întoarce pe acelaşi traseu, fiind nevoiți să facă un ocol prin Austria, a explicat oficialul Peter Szijjarto.
La fel se va proceda și cu cetățenii de origine cehă care se vor întoarce în țară circulând prin Ungaria.
Marţi, Babis a informat că Republica Cehă şi Slovacia îşi vor deschide miercuri frontiera comună pentru persoanele care călătoresc în cealaltă ţară timp de maximum 48 de ore.
În plus, Ungaria şi-a redeschis de asemenea luni dimineaţă frontiera de sud pentru cetăţenii sârbi.
Ungaria a raportat un număr de 3.771 de cazuri de infectări cu noul coronavirus de tip SARS-CoV-2. Bilanțul deceselor a ajuns la 499 în cursul zilei de marți, un număr destul de redus datorită măsurilor de restricție impuse încă de la începutul lunii mai în contextul crizei pandemice.
La Praga, primul ministru, Andrei Babis, a precizat într-o postarepe Twitter că Ungaria s-a alăturat acordului intervenit între Cehia şi Slovacia privind libera circulaţie, pentru deplasări limitate la 48 de ore, conform agenției de presă DPA.
Avertisment de călătorie
Ministerul Afacerilor Externe a anunțatrestricții de călătorie pentrupentru cetățenii Uniunii Europenecare călătoresc dinCehia spre România.
”Cetățenii români care intenționează să călătorească din afara spațiului UEla Pragacu avioane speciale de repatriere trebuie să își asigure în prealabil tranzitul imediat (în ziua aterizării) din Cehia spre România cu orice mijloc la dispoziție (avion, mașină etc). În caz contrar, autoritățile cehenupermit îmbarcarea în avionul de repatriere cu destinația Praga. Totodată, este necesară notificarea intenției de repatriere a cetățenilor români către misiunile diplomatice românești din țara în care se află, precum și a Ambasadei României din Cehia”.
MAE a precizat că perioada de carantină este obligatorie pentru o perioadă de două sapătămâni pe teritoriul ceh.
”Perioada de 14 zile a carantinei este obligatorie pentru toate persoanele care revin în Cehia, cetățeni cehi și străini cu reședința în Cehia. Excepție pot face persoanele care au călătorit pentru mai puțin 24 ore, precum și lucrătorii transfrontalieri din domeniile medicale, securitate socială, servicii de salvare și urgență, a căror ședere este mai scurtă de 14 zile. Este necesară o notificare din partea ambasadei statului căruia îi aparțin cetățenii străini”, informează Ministerul Afacerilor Externe.
Excepție de la aceste reguli fac șoferii de camioane, șoferii de autobuze, echipajele aeronavelor de transport, mecanici de locomotive și echipa de întreținere a trenului, căpitanii de nave și echipajul aferent, echipajele de întreținere a drumurilor și șoferii autovehiculelor, transportatorii de persoane care se deplasează în interes de serviciu (cu autovehicul până la 8 locuri).