Ungaria, amenințată cu noi proceduri de infringement din partea Comisiei Europene
Ungaria a intrat din nou în colimatorul Comisiei Europene care a reiterat, miercuri, în plenul Parlamentului European, amenințarea privind lansarea unor proceduri de infringement privind modificări constituţionale recente controversate.
„Dacă există un risc real de încălcare a valorilor noastre fundamentale, Europa trebuie să intervină”, a declarat comisarul Viviane Reding în timpul unei dezbateri în plen în care s-au evidenţiat părerile împărţite ale eurodeputaţilor cu privire la cazul ungar.
Ea a declarat că CE, „extrem de preocupată”, efectuează în prezent o analiză detaliată a ultimelor modificări constituţionale, „pentru a vedea dacă este oportună lansarea procedurilor de infringement”, citează Mediafax.
Comisia de la Veneţia urmează să publice un aviz, la jumătatea lui iunie, iar PE urmează să adopte, tot în iunie, o rezoluţie privind situaţia drepturilor fundamentale în Ungaria, a subliniat Reding.
Însă „noi nu vom aştepta luna iunie pentru a lua o decizie”, a anunţat comisarul, amintind că două proceduri de infringement au fost lansate anul trecut împotriva Ungaria.
Mai multe modificări constituţionale introduse de Guvernul conservator ungar, condus de către Viktor Orban, fac obiectul unor critici.